Terapeut si hipnoza clinica in Spania – Madrid.
Salut, mă numesc Matei, sau mai degrabă am fost numit de alții Matei, fără ca eu să pot spune ceva, și de atunci mă numesc așa. De la bun început îți poți seama că ceva se întâmplă în felul meu de a pune problema, adică prin expresia “am fost numit de alții”. De când mă știu eu în lumea asta m-am trezit că am primit o minte “scotocitoare”, creând multe bătăi de cap celor de acasă. Mereu puneam întrebări, care mai de care mai incomode, începând cu cele din lumea care mă înconjura, pănă la cele din lumea care nu se putea observa cu simțurile corporale ci doar cu alte simțuri. Am fost și sunt o persoană “neliniștită” în ceea ce privesc profunzimile, uneori chiar incomod de “nelinistită”. Acest fel de a fi, care mă împingea să caut tot mai mult lumea psihicului si a spiritului, m-a pus în fața unor experiențe foarte impactante, și m-a determinat să studiez la inceput teologia, dorind să pătrund adanc in tainele lumii spirituale.
Dar mintea mea „neliniștită” dorea să se avânte și în cele ale vieții psihismului, dorind să cunoască tot mai mult felul în care o persoană își formează percepțiile despre sine, despre alții și despre lumea din jur. Așa că, dupa licență, am studiat un master în Consiliere Pastorală și Psihologică, iar apoi un Doctorat, în care am propus strategii si soluții multidisciplinare, bazate pe un model integrativ (bio-psiho-socio-spiritual) celor care se confruntă cu patologiile excesului. În lucrarea de doctorat am abordat la început consumul de alcool și codependența, am ajuns mai apoi la abordarea tulburărilor alimentare – anorexie, bulimie, alimentație compulsivă, ortorexie, sindromul Pika, apoi la dependențele de tehnologii (internet și telefonie mobilă), dependența de muncă și cea de cumpărături. Mi-am completat formarea cu mai multe cursuri de specializare: Formator de Formatori, Manager de Proiecte, Consilier în Dezvoltare Personală, Specializare în Terapie Sistemică de Familie si Cuplu (Madrid), Terapie prin Constelații Familiale, Master în Hipnoterapie Clinică, iar în prezent sunt doctorand în Hipnoză Clinică și Psihoterapeut Integrativ în formare.
Consiliere de cuplu Madrid
Am coordonat, începând cu anul 2003 peste 350 de proiecte locale, zonale și internaționale cu caracter psiho-social, spiritual, caritativ-filantropic, incluzand seminarii, colovii, congrese, tabere de formare și dezvoltare personală, însoțind peste 10000 de persoane – copii, tineri, adulti si vârstnici, pe drumul fascinant al descoperii, dezvoltării și vindecării de sine.
În prezent funcționez ca terapeut în Madrid, fiind colegiat oficial de Escuela Oficial de Hipnosis Clinica Directa, colaborând cu diferite centre și clinici din Spania și România, organizând și coordonând proiecte cu caracter terapeutic, suportiv și formativ.
Dar, mă opresc cu aceste aspecte de Curriculum, tocmai pentru a-mi exprima suportul pe care doresc sa ți-l ofer în ceea ce privește formarea pe care am dobândit-o de-alungul a aproape 20 de ani de experiență.
Și ce vreau să-ți propun? Să descoperi sinele tău real, dincolo de traumele suferite de tine sau de arborele tău genealogic. Să descoperi, să întelegi și să valorifici lumea din interiorul tău. Este de fapt ceea m-a framantat de cel putin 37 de ani, cam de de pe la vârsta de 7 ani. Auzindu-i pe cei din casa mea că vorbeau despre destin și de faptul că nimeni nu poate scăpa de el, personal nu puteam accepta că fiecare persoană are un program numit destin și nu este liberă să-și creeze propriul destin. Era, oare, o alta lume pe care o purtam cu mine? Cine făcea parte din această lume?
Lumea aceasta avea vreun limbaj? Putea fi definită, descrisă, înțeleasă, schimbată? De la vârsta de 7 ani îmi puneam, aproape seară de seară, întrebarea cum e posibil ca o persoană să intre în sine și să descopere “lumea” despre care nu îi vorbeste nimeni.
Am fost și am rămas fascinat de lumea inconștientului (personal sau colectiv) și despre felul în care este explicat, descris și interpretat din persectivele diferite ale mai multor discipline.
Propunerea pe care ți-o lansez, este una complexă. Ea face referire la aspecte de consiliere în dezvoltare personală sistemica, consiliere spirituală integrativă și de hipnoterapie clínica directă, atât in sesiuni individuale, de familie sau cuplu, cât și de grup (sesiuni de grup terapeutic, de dezvoltare personală și de suport). În partea de servicii a site-ului voi reveni cu detalii pentru fiecare in parte.
Îți doresc să ai parte de o experiență adevărată, chiar să simti că traiesti cu adevărat, integral, devenind cea mai bună versiune a ta, și să devii tot mai conștient de inconștientul tău, așa încât să te poți bucura la maximum de energia, frumusețea și potențialul interiorului tău.
Cu multă prețuire,
Matei